Cum vrea Vodafone să-i ajute pe antreprenori să țină pasul cu vremurile: ce ajutor promite 

de: Ciprian Ioana
20 10. 2020

Vodafone e unul dintre cei mai mari operatori prezenți la noi în țară, iar experiența și experiza în domeniul tehnologiilor nu pot fi contestat. Din această poziție, vrea să-i ajute și pe alții aflați la început de drum.

În vremurile actuale, pandemia a accelerat adoptarea la scară largă a soluțiilor digitale. Iar Vodafone e una dintre companiile mari care știu acest lucru.

Operatorul e de părere că digitalizarea e șansa României în acest moment și vrea să ofere consultanță pe acest subiect. Beneficiare pot fi IMM-urile care vor să atragă fonduri UE pentru a se dezvolta în această direcție. Mai ales că, după cum susțin reprezentanții Vodafone, întreprinderile mici și mijlocii au fost cele mai afectate de noua criză şi sunt şi cele mai expuse riscului de a intra în insolvență în viitor.

Vodafone, sprijin pentru IMM-urile care vor să se digitalizeze

Mihnea Rădulescu, business director la Vodafone România, susține că operatorul telecom a primit multe solicitări din partea clienților de business pentru a amâna plățile sau pentru a suspenda anumite servicii în această perioadă.

„Nu vorbim de cifre dramatice în ceea ce priveşte numărul companiilor care au solicitat amânări, dar trebuie să ne uităm la sectoarele unde activează aceste companii. La IMM-uri am văzut o solicitare mai mare către amânare, în special la companiile mijlocii. Acestea au ajuns la un anumit nivel de dezvoltare, au un număr de angajați, de 30 sau 50, care implică un anumit grad de gestionare, au chirii, parcuri auto, au un volum de costuri semnificativ, dar pe de altă parte accesul la finanțare nu este la fel ca la companiile mari”, a explicat Mihnea Rădulescu.

Șansa celor care nu numai că vor să se mențină pe linia de plutire, dar să și progreseze ar fi, în acest moment, digitalizare. România are la dispoziție fonduri europene pentru dezvoltare de acest fel. Și, în lipsa soluțiilor și sprijinului oferite de stat, companiile trebuie să se descurce pe cont propriu.

Consultanța oferită IMM-urilor pentru accesarea fondurilor europene e o nouă linie de business pentru Vodafone.

„În România sunt soluții de digitalizare la care lucrăm împreună cu grupul Vodafone. Vom avea sper în curând inclusiv servicii de consultanță de digitalizare către IMM-uri în așa fel încât să îi ajutăm să înțeleagă ce pot să facă în această direcție. România are această șansă enormă de a folosi bani europeni pentru digitaliza companiile mici și mijlocii, ca să nu mai vorbesc de administrația publică. Sper ca în următoarea perioadă să reușim să avem cadrul de reglementare în așa fel încât să fie foarte simplu pentru IMM-uri să atragă fonduri europene pentru a putea investi banii respectivi în digitalizare și dezvoltarea propriei afaceri în această direcție care e absolut crucială pentru viitorul lor”, a declarat Rădulescu.